BELCHIM - NEWS CENTER

Marți, Decembrie 11, 2018

Belchim Crop Protection preia drepturile de distribuție în Europa pentru acaricidul Milbeknock.

  • Accesări: 1789

ImageMitsui Chemicals Agro, Inc. (MCAG) și Belchim Crop Protection au anunțat că drepturile de distribuție în Europa pentru insecticidul - acaricid Milbeknock au fost transferate către Belchim Crop Protection. Preluarea Milbeknock întărește portofoliul de protecția plantelor al companiei și este încă un pas în extinderea gamei de soluții inovatoare Belchim. Preluarea produsului de către Belchim Crop Protection va avea loc în mai multe etape, conform unui calendar stabilit pentru fiecare țară în parte și, va fi finalizată până la sfârșitul anului 2015. Detaliile financiare ale tranzacției nu au fost făcute publice.

 

În același timp, Belchim Crop Protection va prelua proiectul de reomologare a substanței active milbemectin în Europa. “Milbemectin este și va rămâne o substanță activă cheie în portofoliul nostru prezent și viitor” a declarat Dirk Putteman, Managing Director Belchim Crop Protection. “Suntem încântați pentru acest nou pas în colaborarea noastră cu o companie axată pe cercetare și inovație cum este Mitsui Chemicals Agro. În acest fel, Belchim Crop Protection continuă să dezvolte gama de produse inovatoare pentru agricultura de azi și de mâine.”

 

Milbeknock este considerat unul dintre cele mai bune acaricide, cu un spectru larg de combatere a diferitelor specii de acarieni. Produsul are efect împotriva tuturor stadiilor insectelor (ouă, larve, nimfe și adulți). Efectul de șoc, combinat cu activitatea translaminară și activitatea de durată, sunt factorii care contribuie la un control excelent al acarienilor în mai multe culturi.

 

Milbeknock face deja parte din oferta Belchim Crop Protection încă din 2006 în Belgia și va fi comercializat în Franța, Polonia și alte țări europene începând din 2015. Milbeknock are un profil de mediu unic și este potrivit pentru strategiile de combatere integrate la legume, fructe și plante ornamentale. Belchim Crop Protection își propune să continue să extindă gama de omologări pentru mai multe culturi pe lângă cele deja existente în țările din Europa. 

ABONAȚI-VĂ LA LISTA NOASTRĂ DE EMAIL-URI

We will treat your information with respect. For more information about our privacy practices please visit our website. By clicking above, you agree that we may process your information in accordance with these terms.
Designed by Pedro
Scroll to Top